CODUL ALERGĂTORULUI: NU ÎNCETA NICIODATĂ SĂ ALERGI, FII MEREU PE FAZĂ, ADU ÎNAPOI UN STROP DE SPERANŢĂ
Thomas se trezeşte într-un lift care urcă încet. Când liftul se opreşte şi uşile se deschid, ajunge în mijlocul unei colonii de băieţi care îl întâmpină în Luminiş - un vast spaţiu deschis înconjurat de ziduri uriaşe de beton. Mintea lui Thomas este pustie. Nu ştie unde este şi de unde a venit; nu îşi aminteşte cine sunt părinţii lui, ce trecut a avut sau măcar cum se numeşte.
Thomas şi ceilalţi nu ştiu cum sau de ce au ajuns în Luminiş. Ştiu doar că în fiecare dimineaţă se deschid uriaşele uşi de beton care dau spre Labirint. Uşile se închid în fiecare seară, la apusul soarelui. La fiecare 30 de zile, liftul aduce un nou băiat. Comportamentul Labirintului fiind previzibil, sosirea lui Thomas era aşteptată. Dar, cu mai puţin de o săptămână după aceea, se produce un eveniment neaşteptat: uşile liftului se deschid din nou, scoţând-o la iveală pe Teresa, prima fată care ajunge în Luminiş.
Thomas află că fiecare locuitor al Luminişului are un rol de jucat, de la grădinărit şi construcţii la calitatea de alergător de elită care cartografiază zidurile Labirintului ce îi ţine captivi, ziduri care îşi schimbă configuraţia în fiecare noapte. Alergătorii Labirintului se luptă cu timpul, încercând să acopere o suprafaţă cât mai mare până la sfârşitul zilei, când Labirintul se încuie, iar pe coridoarele structurii de beton încep să dea târcoale ucigătorii Grievers, entităţi biomecanice.
Chiar şi ca nou-venit, Thomas are o senzaţie neliniştitoare de familiaritate cu Luminişul şi cu Labirintul. Ceva zăvorât în amintirile lui ar putea fi cheia care să rezolve misterele Labirintului şi poate chiar pe ale lumii de dincolo de acesta.
