Într-un viitor îndepărtat, în care Pământul a evoluat dincolo de orice recunoaştere, confruntarea unui om cu trecutul îl va duce într-o călătorie până la finalul căreia va trebui să lupte ca să salveze omenirea. Jack Harper (Cruise) este unul din ultimii reparatori de drone staţionaţi pe Pământ. Parte a unei masive operaţiuni de extracţie de resurse vitale, după decenii de război cu extrem de periculoşii Scavi, misiunea lui Jack se apropie acum de final. Trăind şi patrulând de la sute de metri deasupra pământului, Jack îşi dă viaţa peste cap când întâlneşte o frumoasă străină, pe care o salvează dintr-o epavă a unui vehicul spaţial prăbuşit pe Pământ. Sosirea ei declanşează o serie de evenimente care îl forţează pe Jack să pună sub semnul întrebării tot ce ştia până acum. Din acel moment, soarta omenirii se află în mâinile sale.
Alături de Cruise îi regăsim pe MORGAN FREEMAN (The Dark Knight Rises, Wanted) în rolul lui Beech, liderul unui grup de supravieţuitori care pun sub semnul întrebării motivaţiile lui Jack, OLGA KURYLENKO (Quantum of Solace, Seven Psychopaths), ca Julia Rusakova, călătoare care a străbătut prin timp şi spaţiu în căutarea iubirii adevărate, ANDREA RISEBOROUGH (W.E., Happy-Go-Lucky) ca Victoria “Vika” Olsen, coordonatorul de zbor al lui Jack care e gata să părăsească pentru totdeauna Pământul, NIKOLAJ COSTER-WALDAU (Mama, Game of Thrones) ca Sykes, comandantul secund al revoluţiei şi primul care vrea ca Jack să fie eliminat, precum şi MELISSA LEO (The Fighter, Frozen River) ca Sally, ofiţerul care răspunde de evacuare şi care are propriile ei ţeluri ascunse. Regizorul-producător JOSEPH KOSINSKI a reunit o echipă de artişti de elită cu care a colaborat frecvent pentru a transforma romanul său grafic într-un eveniment cinematografic spectaculos. Echipa e condusă de directorul de imagine laureat cu Oscar, CLAUDIO MIRANDA (Life of Pi, TRON: Legacy), scenograful DARREN GILFORD (TRON: Legacy, Idiocracy), supervizorul de efecte speciale laureat cu Oscar,ERIC BARBA (The Curious Case of Benjamin Button, TRON: Legacy), producătorul de efecte vizuale speciale și coproducătorul STEVE GAUB (TRON: Legacy, Terminator Salvation), coproducătorul BRUCE FRANKLIN (TRON: Legacy, Terminator Salvation) și aranjorul muzical JOSEPH TRAPANESE (TRON: Legacy).
Din echipă mai fac parte și editorul RICHARD FRANCIS-BRUCE (Harry Potter and the Sorcerer’s Stone, The Shawshank Redemption), creatoarea de costume MARLENE STEWART (Tropic Thunder, Date Night), precum și compozitorul Anthony Gonzales, de la M83. Oblivion.Planeta uitată e produs de PETER CHERNIN (Rise of the Planet of the Apes, upcoming The Heat), DYLAN CLARK (Rise of the Planet of the Apes, The Heat), BARRY LEVINE (Detroit Rock City, Hercules) și DUNCAN HENDERSON (Master and Commander: The Far Side of the World, Harry Potter and the Sorcerer’s Stone). Echipa a lucrat după scenariul scris de KARL GAJDUSEK (Trespass, upcoming The Last Days of American Crime) și MICHAEL DEBRUYN. Producătorii executivi sunt DAVE MORRISON (44 Inch Chest), JESSE BERGER (Hercules) și JUSTIN SPRINGER (TRON: Legacy). Oblivion. Planeta uitată a fost filmat în rezoluție 4K în locații din Statele Unite și Islanda, precum și în interioare din Baton Rouge și New Orleans, Louisiana, și exterioare din New York City, New York, Mammoth, California și din Islanda.
Asemănările cu fermecătorul "WALL-E" (2008 - Andrew Stanton) sunt cu atât mai dezavantajoase, cu cât e clar că-s involuntare (foarte probabil, chiar şi neconştientizate). Vorba neamţului: short on two (sau, mai pe româneşte: court sur deux): Pământul e un pustiu post-apocaliptic, omenirea rămasă bântuie prin spaţiu (sau, cel puţin, aşa se zice), şi doar eroul (acolo; aici, eroul şi drăguţă-sa) mai hălăduieşte (hălăduiesc) pe Terra, spre a se ocupa de nişte iţe nerezolvate - detaliile nu prea importă, sub aspectul comparaţiei. Ceea ce importă oarecum, sub acelaşi aspect (că viaţa e complexă şi are multe aspecte), e că simpaticului roboţel îi venea aleasa inimii cu hârzobul din cer.
RăspundețiȘtergerePovestea scrisă de Joseph Kosinski, împreună cu coscenariştii Karl Gajdusek şi Michael Arndt (după comicsul creat tot de el, alături de Arvid Nelson) are toate datele unui semi-hard-SF valid, care se softeşte nu deliberat, ci din neglijenţă - prin diverse inadvertenţe şi superficialităţi. Am spus "poveste", fiindcă scenariul ca atare stă niţel mai jos - structural e construit bine, cel puţin până la un punct, şi abundă de întorsături (unele neaşteptate, altele mult aşteptate), dar se ilustrează prin burţi, prin porţiuni liniare (cu atât mai grav, cu cât e clar că se voia ascendent tensional), şi printr-o duală lipsă de originalitate.
În ce sens? Orice sefist vrednic de pâinea-i (pentru cine nu s-a prins: worth his bread) va recunoaşte din varii antecedente ale genului toate ideile (în sens imaginativ, nu conceptual). Practic, nu există nici o idee SF nouă (ceea ce nu-i prea bine), totul constituindu-se într-o serie de combinaţii inedite între multe idei SF arhicunoscute (ceea ce nu-i tocmai rău - de unde şi dualitatea mai sus menţionată: originalitatea nu înseamnă neapărat să spui ceva ce nu s-a mai spus, ci adesea constă în a spune ceva ce s-a mai spus, dar într-un mod cum nu s-a mai făcut). Sub acest aspect, "Oblivion" punctează - punctează până la un punct (sau, mă rog, până la o virgulă, că "până la un punct" am mai zis, adineaori, şi n-aş vrea să mă repet, precum Kosinski).
Unele repetări sunt vizibil voite - ca de pildă, asemănarea dintre prezenţa lui Sally pe staţia orbitală şi terminalele lui HAL-9000 (ochiul ăla roşu), din capodopera lui Stanley Kubrick "2001: A Space Odyssey" (1968) - mai ales că şi nava cu care naufragiază Julia pe Pământ tot "Odyssey" se cheamă. Altele sunt, la fel de evident, epigonice - în special problema conştiinţei clonelor, o copie palidă după tulburătoarele copii umane din capodopera geamănă: "Solaris" (1972 - Andrei Tarkovski; la remake-ul din 2002 al lui Soderbergh n-are rost să ne raportăm). În rest, abundă clişeele unei multitudini de tablouri post-apocaliptice - mai cu seamă, sub forma diverselor semne de reper clasice ale peisajului american, iţindu-se din peisajul pustiit. Evident, nu putea să lipsească nici mâna cu făclia a lui Lady Liberty, pe care o zărim la un moment dat pierdută hodoronc-tronc într-un defileu subteran printre foştii zgârienori din Manhattan - probabil dăduse cu ea d-a azvârlita bebeluşul supradimensionat din "Cloverfield" (2008 - Matt Reeves). Tot pe partea peisagistică, se mai remarcă nişte scăpări gogonate (ţinând strict de domeniul mizanscenei): deşi priveliştea e remarcabil de nivelată sub un strat gros de ţărână aşternut peste fostele aglomerări urbane, celebrele piscuri ies ca şi cum toate ar fi la aceeaşi înălţime - îndeosebi vârful Empire State Bulding-ului şi coloanele cu arcade ale Brooklyn Bridge-ului (aflate, de fapt, cu câteva zeci de metri bune mai jos). Prin zona asta, logica se îngemănează cu a lui Roland Emmerich, în "2012" (2009), unde traseul din Pacific spre Himalaya trecea pe lângă Turnul Eiffel.
RăspundețiȘtergerePartea unde-o drege (destul de semnificativ) Joseph Kosinski e, întrucâtva, regia - lucru plăcut surprinzător, de vreme ce pân-acum n-a mai făcut decât "TRON: Legacy" (2010). Ce-i drept, la nivel de fond, cam scârţâie - în primul rând, pentru că habar n-are să lucreze cu actorii (noroc că-s puţini - că de, majoritatea covârşitoare a omenirii a cam dat în primire la anul 2077). Tom Cruise face unul dintre cele mai mediocre roluri ale lui - până şi-n cacealmaua aia tezistă de "Valkyrie" (2008 - Bryan Singer) era mai expresiv. Olga Kurylenko (Julia) mişcă ochii şi cam atât, iar Andrea Riseborough (Victoria) e de o victorioasă platitudine, agrementată cu câteva momente absolut cretine - ca melodramaticul acces de gelozie. Morgan Freeman apare puţin şi plat. Noroc că Melissa Leo face bine ce face - performanţă cu atât mai lăudabilă, cu cât se vede doar de câteva ori, pe-un ecrănuţ video alb-negru cu purici. Se mai învârtesc prin jurul lor câţiva unii.
Totuşi, Kosinski confirmă că ştie să povestească - naraţiunea are ritm şi nerv, în pofida faptului că se tot repetă lupte, lupte şi iar lupte (şi urmăriri) - cele mai multe, cu dronele (care-arată toate la fel - şi dronele, dar şi urmăririle şi luptele). Marele lui merit, însă, e plasticitatea: abundă peisajele expresive, filmate frumos chiar şi când sunt urâte (kudos, din nou, pentru directorul de fotografie Claudio Miranda, care când pune camera, o pune, nu se-ncurcă - fără să uităm şi efectele speciale, inedite şi impecabil lucrate). Mai ajută şi montajul dinamic al lui Richard Francis-Bruce, peste care se suprapun din greu, apăsat, supralicitat, partiturile lui Anthony Gonzalez şi M.8 3 - care ce bine-ar fi sunat, dacă Joseph Kosinski nu le punea să urle redundant în tot locul.
Drept pentru care, "Oblivion" clăteşte ochiul într-un mod plăcut, şi cortexul într-un mod revolut - cel puţin, până va cădea pradă uitării (adică, sieşi).
In sfarsit, un science-fiction bun ! La cat de pretentios sunt in materie de filme, in ceea ce ma priveste nu-mi aduc aminte, de la Matrix 1 incoace, sa mai fi vazut un SF adevarat... un SF corect facut.
RăspundețiȘtergereIdeea nu e geniala, precum in Matrix, in Oblivion regasind elemente atat din el, cat si din Independence Day si chiar Odiseea Spatiala: 2001 :)
Scenariul este insa foarte coerent, realizarea tehnica de exceptie, jocul actorilor convingator, coloana sonora bine aleasa si oportuna.
Filmul ni se dezvaluie treptat si reuseste un lucru rar in SF-urile din ziua de astazi: sa fie interesant permanent si pana la sfarsit, suspansul de calitate, inteligent dozat si administrat, contribuind din plin la aceasta senzatie.
Filmul i-a placut foarte mult si sotiei, dar cel mai important lucru, dupa mine, este ca la sfarsit NU APARE ALIEN. Enjoy!
Oblivion, noul film al lui Tom Cruise si regizat de Joseph Kosinki, omul din spatele lui TRON: Legacy (2010) are elemente vizuale deosebite, o poveste decenta, insa ii lipseste originalitate care sa-l transforme intr-un film SF special. Daca in prima parte, lucrurile se desfasoara incet, partea a doua este cea care ridica filmul. Oblivion nu este deloc un film rau, dar ii lipseste acel ceva care sa-l faca fascinant.
RăspundețiȘtergereOblivion iti taie respiratia la nivel vizual. Claudio Miranda, regizorul de imagine care a castigat Oscarul pentru Life of Pi, face inca o data o treaba exceptionala si impreuna cu Kosinki, a dat nastere unui Univers futurist si distopic care incanta ochiul privitorului. Filmul are multe rasturnari de situatie si nu stii la ce sa te astepti, asa ca n-o sa va stric placerea si sa va spun ce se intampla. Pe langa Tom Cruise, Olga Kurylenko si Andrea Riseborough o sa aveti placerea sa ii vedeti si pe Morgan Freeman sau Nikolaj Coster-Waldau din Game of Thrones.
Doua probleme am cu Oblivion: coloana sonora seamana prea mult cu Inception si The Dark Knight Rises, inca ma asteptam oricand sa-l vad pe DiCaprio cum patrunde in imaginatia altora sau pe Christian Bale cum intra in scena pe celebrul Batmobil. Inteleg ca acea muzica a lui Hans Zimmer este exceptionala si potrivita blockbusterelor SF, dar mai multa creativitate nu strica.
A doua problema este scenariul in sine. Repet, Oblivion este un film bunut, dar ai sentimentul unui deja vu si al unor idei care au fost expuse si mai bine in alte filme. De la Matrix, Total Recall, District 9 sau recentul Moon, Oblivion pare sa insire elementele din toate aceste filme fara sa isi gaseasca o finalitate. Discrepanta dintre prima parte si ultima parte din film e cam mare. Mi-as fi dorit sa vad mai multa atentie catre povestea distopica, omenirea in pragul extinctiei decat o avalansa de scene cu gadgeturi hi-tech, Tom Cruise pe motociclete sau in navele futuriste. Experienta vizionarii in format IMAX 2D ajuta mult, intr-adevar si chiar daca nu este 3D, efectele vizuale pe un ecran gigant sunt sufcient de spectaculoase.
Din punct de vedere tehnic si vizual, Oblivion este de vis. Kosinksi stie sa creeze universuri cu care sa iti ia ochii. Problema e ca a depus efort prea mult in aceasta directie si prea putin catre poveste. Oblivion trece testul, merita vazut pentru ca te introduce intr-o lume superba, dar nu este o capodopera.