marți, 20 ianuarie 2015

Fast & Furious 6 (2013) - Furios şi iute 6




De când Dom (Vin Diesel) şi Brian (Paul Walker) au dat lovitura de la Rio împotriva imperiului condus de un escroc de talie internaţioanlă, aducând în seiful echipei 100 de milioane de dolari, eroii noştri s-au preumblat pe tot globul. Dar, pentru că nu se pot întoarce acasă ca să trăiască liniştiţi din acei bani, sunt acum nemulţumiţi şi simt că le lispeşte ceva. Hobbs (Dwayne Johnson) a pus ochii pe o grupare formată din şoferi ucigaşi-mercenari care răspândesc teroarea prin 12 oraşe ale lumii, condusă de un geniu diabolic (Luke Evans), a cărui mână dreaptă este nimeni alta decât cea care a fost iubirea lui Dom, şi pe care acum o crede moartă – Letty (Michelle Rodriguez). Singura modalitate ca să-i oprească e să fie mai tari decât ei, aşa că Hobbs îi cere lui Dom să-şi strângă echipa la Londra. Plata? Să fie iertaţi, ca să poată să se întoarcă şi ei liniştiţi acasă ca să se reunească cu familiile lor.


 

4 comentarii:

  1. Imi place foarte mult seria "Fast and Furious" mai ales de cand The Rock incepe sa ii faca concurenta lui Vin Diesel. Din fericire fimele noi continua sa apara iar producatorii un prea dau semne ca ar vrea sa intrerupa seria. Putin cam SF filmul, remarc cateva scene trase de par rau de tot: imagini fantastice cu tancul pe autostrada zdrobind masini ca pe frnuze, saltul demential a lui Toretto prinzand'o e Letty si aterizand culmea exact pe un parbriz de masina, singurii 2 metri patrati care le puteau salva viata, 20 de minute de mers cu avionul pe o pista de decolare pe care ar fi facut maxim 5 minute, o masina de formula 1 gonind prin Londra si facand praf absolut orice in cale,scene de wrestling, OMG cu The Rock si Vin Diesel in a tag team match, si bineinteles memorabilele sunete de mirare ale persoanelor din sala de cinema la aparitia memorabilului Jason Statham , aparitie repet : MEMORABILA!!!! scuzati repetitia:) Per total, un film GENIAL!

    RăspundețiȘtergere
  2. asteptam acest film cum le`am asteptat si pe celalalte din seria fast and furious....o sa fie belea de tot :P

    RăspundețiȘtergere
  3. partea a 5a a fost bestiala dar a 6a chiar abia astept ce poata sa mai scoata .De departe una din cele mai bune seri de filme care le-am vazut pana acuma

    RăspundețiȘtergere
  4. Combinatia asta o s-o vedem in seria7 ptr ca acum Statham apare doar 10 sec la final!

    RăspundețiȘtergere

Postări populare